Meniu

Ce e nou?

Intră în comunitate

Consiergo prezintă: Radiografia serviciilor de concierge din România

Shares
concierge consiergo
Read Carefully

Companii din domeniul farmaceutic, IT, Real Estate și Auto de lux precum si  primele șapte bănci din România au apelat în 2018 la servicii premium de lifestyle management, pentru a-și recompensa clienții, angajații ori partenerii de top. Consiergo este singura companie full-service de concierge locală ce oferă astfel de suport, complet personalizat, pe baza unui abonament anual ce pleacă de la 1.000 euro.

Față de 2016-2017, numărul de clienți din portofoliul Consiergo  a crescut cu 25%, astfel că peste 10.000 de clienți premium – beneficiari direcți și familiile lor   apelează la serviciile de concierge. 85% dintre aceștia sunt din zona corporate, iar 15% reprezintă abonamente individuale – familii care cunosc acest tip de beneficii din străinătate și care au ales să își facă un abonament anual. Acesta cuprinde un întreg univers de solicitări, de la cerințe pentru rezolvarea unor probleme zilnice, consumatoare de timp, sau urgențe, până la dorințe ce par imposibil de îndeplinit.

“Consiergo funcționează ca un asistent personal, aflat la dispoziția clienților la orice oră, în fiecare zi a anului. Rapiditatea și confidențialitatea sunt esențiale în acest business, la fel de importante fiind și conexiunile nelimitate, în țară și în lume. Consiergo a îndeplinit în cel mai scurt timp posibil solicitări precum rezervări la restaurante cu circuit închis sau complet rezervate din New York, Londra, Monaco și Hong Kong, întâlniri private cu designeri renumiti, salvarea unei intalniri prin punerea la dispoziție a unui elicopter în regim de urgență și multe altele.”, spune Carmen Voicu, Fondator și Managing Partner Consiergo.

Peste 85% dintre clienții Consiergo sunt de naționalitate română – adeseori antreprenori sau oameni de afaceri în poziții de top în companii mari. Aceștia apreciază accesul rapid la servicii exclusiviste, confidențialitatea și resursa de timp pe care un asistent dedicat le-o poate oferi. În medie, un abonat trimite lunar circa  4-5 solicitări către echipa Consiergo, unele extrem de complexe, pentru care nu a găsit pe cont propriu rezolvare, sau urgențe.

Printre cele mai frecvente puncte din agenda românilor, în 2017 – 2018, se numără rezervările la restaurante și cluburi renumite din întreaga lume, accesul VIP și în backstage la concerte, biletele la spectacole de teatru sau meciuri de fotbal și găsirea de instructori pentru activitățile copiilor. O cerință specială a fost rezervarea unui bilet la Balul Crucii Roșii, cu loc în apropierea Prințului Albert.

”În următoarea perioadă ne vom concentra activitatea pe segmentul corporate, oferind serviciile de concierge unor companii, clinici private de sănătate, școli private, companii auto sau birouri de lux care vor să-și recompenseze și fidelizeze clienții sau angajații valoroși cu servicii premium de concierge, diferențiindu-se de competiție”, adaugă Carmen Voicu.

Despre Consiergo

Consiergo este prima companie full-service de concierge din România, fondată în 2011 de Carmen Voicu și Mioara Ionescu. Echipa este specializată în asistență personalizată pentru lifestyle, casă, servicii medicale, turism și organizare de evenimente. Consiergo deservește organizații si clienti din întreaga țară. Automobile Bavaria și Casa Auto Iași – cu Range Rover și Mercedez Benz – se numără printre clienții corporate din portofoliu, la fel și multe alte birouri apreciate de avocatură, firme cunoscute din industriile Pharma, IT și instituții bancare cu cei mai importanți clienți ai lor.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Advertisement Advertisement

Newsletter

Recieve daily updates from the near-future.

By signing up, you agree to our Privacy Policy

Top